top of page
  • Radu

Când pleci la Albena în miez de noapte...

Actualizată în: 16 iun. 2023

Totul a început cu un mesaj pe Whatsapp:

- Bă ce faci? Dormi?

- Nu mă, de ce?

- M-am plictist rău frate și nu mă ia somnu’…dăm o fugă la bulgari?

- Hai!

Așa am plecat la drum în toiul nopții cu destinația Albena, Bulgaria. Era o seară de iunie total banală care avea să se transforme într-o “aventură” în adevăratul sens al cuvântului. De ce? Citește mai departe și o să afli!


Răsărit pe plajă la Albena

Dialogul de mai sus e o reproducere a discuției între mine și amicul nostru George (care își are reședința permanentă la vreo 60 de km de a noastră) și care, la fel ca și noi nu avea somn pe la 12 noaptea și ar fi fugit de acasă, doar că îi lipsea “motivația”.

Dăm fast forward vreo oră și băiatu’ meu e la noi în fața blocului pregătit de călătorie la bulgari. Aruncăm repede câteva haine în rucsac și coborâm în grabă din bloc direct în mașina lui George...destinația? Albena!


Subwoofer-ul și bara de Opel

Nici nu plecăm bine din cartier și îmi aduc aminte că amicul meu are un mare subwoofer în portbagaj.

- Bă da o muzică nu băgam și noi?

Zis și făcut. Tragem pe dreapta, legăm două fire în portbagaj și brusc muzica obosită de la radio se transformă în cel mai tare concert de “bubuială”.

Perfect! Avem muzică, avem chef...pe bulgari, pe mama lor!

Sau nu...

În maxim 500 de metri ne trage poliția pe dreapta:

- Bună seara! Agent (cum l-o fi chemat pe el), avem o sezizare că s-a furat o bară de Opel în zonă și că suspecții au fugit într-o mașina gri cu numere de Călărași.

Noi eram fix într-o mașină gri, cu numere de Călărași și cu muzica la maxim. Victime sigure!

George îi dă actele polițistului, îi deschide portbagajul și am crezut că aia e...

- Dar în spate ce aveți? (deschide ușa din stânga spate) Aaaa, aici e o domnișoară (era Vali, iubita mea).

După alte câteva minute “de rutina”, acte verificate și un etilotest negativ ne despărțim de domnul polițist și ne vedem în continuare de drumul nostru spre Albena. Și nu după mult timp ajungem în vama Giurgiu-Ruse, pe la ora două și ceva noaptea.


Podul prieteniei

Ajunși în vamă la Ruse avem o întâlnire nefericită cu un limitator de viteză care ne zdruncină bine și pe noi și mașina (mașina gri cu numere de Călărași – un SUV, bătrân, dar pregătit pentru drumuri grele) și apoi ne așezăm cuminți la coada de trecere pe podul prieteniei către frații bulgari (da, era trecut de miezul nopții și în vamă era ceva aglomerație).

Cât stăteam noi liniștiți la coadă, pe lângă noi trece o “chestie” care semăna a mașină cu numere de Bulgaria...zic semăna pentru că, săraca, arăta ca și când s-ar fi întâlnit cu o echipă de descarcerare pe care a supărat-o cu ceva și a ieșit șifonată bine din confruntare. Dar așa e când te întorci acasă, ai prioritate...tigaia picantă, care printr-o minune a trecut de acel limitator de viteză fără să se dezintegreze, ne lasă uimiți într-un nor de gaze de esapament și dispare în noapte.


Și parcările de pe marginea drumului sunt tot WC-uri publice

După ceva vreme de mers pe plaiurile bulgărești și vreo două energizante de fiecare, pe mine și pe George ne-a lovit o nevoie fiziologică pe care nu am putut să o mai stăpânim și, la prima parcare de pe marginea drumului, am oprit să...rezolvăm cazul.

Să fi fost cam spre patru dimineața când pe noi ne-a lovit mama natură fix unde îi doare pe barbați mai tare și niște pubele de gunoi din acea parcare ni s-au părut ideale să ne “eliberăm” fără să atragem prea mult atenția (totuși, să nu ne facem țara de râs la vecinii noștri). Ce nu am menționat e că parcarea asta era fix pe marginea unei râpe plină de buruieni, dar până să apucăm noi să ne rezolvăm problemele, râpa se luminează brusc...jos era o casă, iar în casă un cuplu de bulgari care tocmai ce se treziseră să își bea cafeaua înainte să plece la munca. Am renunțat rapid la planurile noastre nebune (v-am zis doar că nu vroiam să ne facem țara de râs) și am mers mai departe până am gasit un loc unde să ne “liniștim” fără să deranjăm nici un frate bulgar trezit cu noaptea-n cap să plece la muncă.


Și la ei after party tot aia înseamnă

Am ajuns în Albena! Ura! După ce am îndesat vreo 10 leva într-un aparat (nu, nu “aparat” d-ala) ca să trecem de o barieră ce ne bloca drumul spre mare, bani care ne garantau și un loc de parcare pentru toată ziua (foarte civilizată chestie) și după ce ne-am învârtit într-un labirint bine gândit, dar totuși dificil de înțeles pentru niște oameni nedormiți de aproape 24 de ore, am vazut-o: Marea Neagră bulgărească!

Până să apucăm să ne bucurăm de priveliște (deja se crăpa de ziuă și razele soarelui ne luminau calea spre plajă) ne trezim pe capota mașinii, exact ca în filmele cu proști, cu un băiat bine “împachetat” care striga ceva vesel la noi, într-o limbă doar de el înțeleasă, parcă încercând să ne convingă că after party-urile de la bulgari sunt mai faine decât la noi. George apelează cu încredere la claxon și ștergătoare și scapă de “bagajul” nedorit, iar apoi lasă mașina să se odihnească în parcarea din apropierea falezei.


The happy end

Povestea mea se termină acolo unde începe o zi de vară minunată, pe o plajă frumoasă, curată și cu zonă “dă prosop” așa cum trebuie (unora încă le place să stea pe nisip sa știți!).

Eu cred că merită o fugă până la Albena, măcar sa vezi cum arată o stațiune bine gandită și organizată de la malul Mării Negre sau, de ce nu, poate chiar pentru un concediu “pă relaxare” și all-inclusive fără să faci prea mare deranj în portofel.







66 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page